Îngrijirea părului iarna

Chiar dacă iarna este probabil cel mai frumos anotimp, pentru că are atât de multă magie, sărbătorile și nenumărate motive să te bucuri, nu este tocmai prietenoasă cu părul nostru.

 

Temperaturile scăzute, aerul uscat și ninsoarea pot duce la deteriorarea părului, cât și a pielii, de aceea avem nevoie de o rutină de îngrijire specială pentru a ne păstra părul hidratat, frumos și sănătos. Am selectat pentru tine cele mai utile recomandări prin care poți avea grijă de părul tău în sezonul rece.

 

Descoperă-le citind mai departe!

 

Ce șampon să alegi?

Dacă în restul anului părul nostru arată perfect folosind șamponul pe care îl preferăm în mod uzual, iarna accentul trebuie să cadă de hidratare. Nu trebuie să cauți un șampon special creat pentru sezonul rece (există și astfel de produse), ci ține cont de tipul tău de scalp și de tipul firului tău de păr pentru a alege produsele potrivite.

 

În cazul în care te confrunți cu probleme ale scalpului, precum mătreața sau excesul se sebum, pentru scalp alege un șampon creat special pentru aceste aspecte, iar pe lungimi folosește unul de hidratare, pentru păr fin ori vopsit, în funcție de cum este părul tău.

 

Folosește un șampon blând, fără sulfați (Vezi articolul despre ingrediente: https://parmychirculescu.ro/2022/08/02/siliconii-parabenii-si-sulfatii-din-produsele-pentru-par/ pentru a-ți alege șamponul potrivit). Sulfații au tendința de a usca firul de păr, de aceea un șampon care nu îi conține va menține hidratarea naturală a părului, atât de importantă pe timpul iernii.

 

Curățare cu blândețe

Și tehnica aplicată la spălarea părului contează. Curăță întotdeauna părul și scalpul cu blândețe, fără a freca, folosindu-ți buricele degetelor sau un dispozitiv special creat pentru masajul capilar la baie.

Nu uita că masajul este foarte important pentru scalp. Acesta stimulează microcirculația, ajutând nutrienții din corp să ajungă la rădăcina firului de păr și să-l hidrateze din interior, așa că poți face un masaj blând al scalpului la fiecare spălare sau chiar în restul timpului, pe părul uscat.

 

Frecvența spălărilor pe timpul iernii

În funcție de tipul părului tău, spălarea se va efectua de 2-3 ori pe săptămână, pentru un păr normal, sau chiar mai des, dacă scalpul o cere. În cazul părului cu firul uscat sau a celui creț, de regulă este suficientă o spălare pe săptămână, cu excepția cazurilor în care scalpul are anumite probleme (mătreață, exces de sebum, etc.), situație în care spălarea va fi ceva mai frecventă de atât.

 

Teoria că părul s-ar îngrășa mai mult iarna, din cauza alimentației mai grele, bogate în grăsimi, nu este confirmată științific, așa că frecvența cu care îți speli părul trebuie să fie aceeași ca în oricare alt anotimp.

 

Uscarea

Nu ieși niciodată afară când este frig, cu părul umed. De fapt, părul nu ar trebui să fie lăsat umed în nicio situație, pentru că în momentul în care este ud, firul nostru de păr are cea mai mare fragilitate, de aceea uscarea lui este un pas important în îngrijirea părului, pentru a ne bucura de el frumos și sănătos.

Dacă ai părul creț acoperă-l cu un prosop de bumbac sau chiar un tricou din bumbac ce este mult mai blând cu părul în timp când îl usuci sau folosește o treaptă mai joasă de temperatură pentru a evita deteriorarea.

 

 

Hidratarea este cheia

Pentru că umiditatea din atmosferă scade în timpul iernii la 25-35%, din cauza aerului rece, acest lucru poate duce la o uscare a părului, provocând deteriorarea acestuia. La fiecare spălare, folosește un balsam hrănitor sau o mască puternic hidratantă pentru a-ți proteja părul de aerul uscat și lipsit de umiditate din timpul iernii.

 

După ce stai timpul indicat cu balsamul / masca în păr, sigilează hidratarea prin metoda:

  1. Lichid – clătește părul cu apă călduță;
  2. Leave-in fără clătire – aplicat pe lungimi pentru hrănire intensă;
  3. Extra-protecție termică – folosește un produs cu protecție termică ce închide cuticula și protejează firul de păr atunci când îl usuci și/ sau coafezi;
  4. Ulei – după uscare, aplică un ulei hrănitor pe vârfuri pentru un plus de hidratare.

 

Folosește mai degrabă, pe timpul iernii, balsamuri, măști, produse tip leave-in și uleiuri de păr bogate în grăsimi. Poți căuta pe lista de ingrediente să conțină unele dintre aceste uleiuri vegetale:

  • untul de shea – Butyrospermum Parkii (Shea) Butter;
  • uleiul de argan – Argania Spinosa (Argan) Kernel Oil;
  • uleiul de jojoba – Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil;
  • uleiurile esențiale de trandafir (Rosa Damascena Flower Essential Oil) sau lavandă (Lavandula Angustifolia / Lavender Essential Oil).

 

Spre deosebire de produsele folosite vara care sunt mai ușoare, iarna trebuie să optezi pentru unele mai consistente și puternic hrănitoare, ca să îți protejeze părul în fața intemperiilor și să îl hidrateze intens.

 

 

Protecția împotriva frigului

Temperaturile scăzute sunt un adevărat inamic al sănătății părului. De aceea, pentru a ne proteja de frig, putem apela la anumite trucuri cum ar fi purtarea de accesorii sau unele coafuri care ne apără părul de expunerea la aerul rece.

Atunci când porți căciuli sau pălării, încearcă să folosești o eșarfă din mătase sau satin sub pentru a reduce fricțiunea care poate deteriora părul și, de asemenea, pentru a preveni electrizarea acestuia. Nimeni nu va observa că porți o eșarfă sub și chiar o poți folosi ca atare, sub forma unui turban elegant.

De asemenea, dacă ai părul lung, îl poți pune sub haina de iarnă sau îl poți purta acoperit cu gluga acesteia (valabil pentru orice lungime de păr) pentru a-l proteja de frig.

 

Experimentează cu coafuri precum cocurile, cozile împletite sau normale și pune-ți vârfurile dedesubt atunci când îți coafezi părul. În acest fel le protejezi de efectele aerului rece.

 

 

Alte recomandări de ajutor

  • Pentru a combate aerul uscat din încăpere, produs de calorifer sau alte sisteme de încălzit, utilizarea unui umidificator este de mare ajutor.

Poți folosi un vas special cu apă care se prinde de calorifer sau poți opta pentru un aparat electric care crește umiditatea din aer. Acesta va aduce nivelul de umiditate din aerul respirat la un nivel optim, astfel prevenind deshidratarea părului și făcând-l să fie mai ușor de coafat.

În plus, în vasul cu apă sau în umidificator poți pune uleiurile esențiale preferate, care îți vor parfuma plăcut întreaga casă.

 

  • Atunci când porți căciuli sau berete, pentru a evita electrizarea un truc de ajutor pe care îl poți încerca este să pui în palme câteva picături de ulei de păr, să masezi palmele între ele și apoi, ușor, fără a apăsa, să apropii palmele de păr pentru a elimina efectul electricității statice care produce acel aspect frizat de nedorit.
  • O altă metodă de a preveni electrizarea este să îți împarți părul în jumătate, în două cozi, pe care să le aduci în față. Apoi, folosind un șervețel din hârtie trece cu blândețe peste acestea pentru a-l dezelectriza.

 

  • Expunerea la soare fiind extrem de redusă iarna, poți să îți ajuți părul din interior, consumând alimente bogate în vitamina D precum ciupercile, somonul, tonul și alte specii de pește gras, ouăle. De asemenea, uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3 este un produs ce susține sănătatea părului. Poți face și o cură de suplimente nutritive special formulate pentru sănătatea părului, care vor aduce aportul de vitamine ce-i lipsesc, dar nu fără a cere recomandarea medicului înainte.

 

 

Sper să îți fie de ajutor aceste recomandări și să le aplici pentru a avea grijă de părul tău iarna aceasta.

 

 

Dacă ți-a plăcut acest material, îl poți distribui pe rețelele de socializare pentru a descoperi și prietenele tale toate aceste informații interesante!

 

 

Parmy hairstylistul tău

0 333 Views

Leave a comment